June 03, 2017

Quick thought

Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie mi se pare atât de sinistru să spui „să-ţi trăiască“ la naşterea unui copil. 

În spatele acestor cuvinte, aparent banale, parcă se ascunde un „da, mişto, ai un copil, sper să ţină, să nu te trezeşti că moare...“ Fuck!!! Adică se întâmplă ceva nasol dacă pur şi simplu îi spui „să fie sănătos“, „să te bucuri de el“ or whatever, dar nu „să-ţi trăiască“?!

Am căutat să aflu de unde vine sintagma, dacă e un fel de formulă „magică“ ce a emanat din folclorul românesc or some shit. Nu am găsit nimic. Dar totuşi, formula mă duce cu gândul la vremurile de acum sute de ani, când medicina nu era nici pe departe avansată, femeile năşteau acasă, cu moaşe etc, iar şansele ca acel copil să nu supravieţuiască erau, într-adevăr, semnificativ mai mici şi avea sens să-i urezi omului... „să-i trăiască“. Dar acum, în 2017, de ce? De ce să foloseşti formula asta arhaică şi sinistră sau sinistru de arhaică?

De fapt, dacă iau în calcul controversa asta actuală privind vaccinarea nou-născuţilor şi faptul că există înspăimântător de mulţi părinţi care nu vor să-şi vaccineze copiii de teama nu ştiu cărui mit urban, da, aveţi dreptate să le uraţi „să le trăiască“...

October 06, 2016

Mă uit la „Bravo, ai stil“

Mi se pare că a trecut o veşnicie de când nu am mai postat nimic aici. E din cauză că viaţa mea a redevenit haotică în ultima vreme. So disappointing, so frustrating... but I need to get over it. 

Între timp, la Kanal D, a început „Bravo, ai stil“, un aşa-zis reality-show după un format importat din Turcia unde o gaşcă de fete joacă dress-up.

Din juriul competiţiei fac parte Iulia Albu (meh!), Maurice Munteanu (să zicem...) şi..., pentru că nu ai asocia stilul nici într-un milion de ani cu altcineva..., Raluca Bădulescuuuuu! Da, serios, regina enimălprintului, cu vocea dogită de tutun şi băutură te învaţă cum să fii stilată, fetitz! Când am început să mă uit la emisiune prima dată mi-am spus: „Păi da, Raluca Bădulescu, pentru că Dumnezeu le-a dat-o americanilor pe Donatella Versace“.

Au trecut şase săptămâni cred de când mă uit la emisiune. Îmi place. Am trecut şi peste toate prejudecăţile pe care le aveam în legătură cu juraţii ori concurentele. Deşi, în a şasea săptămână, după şase eliminări, nu înţeleg de ce Andreea, sau cum îmi place mie s-o numesc „Smărăndiţa Popii din Zărneşti“ este încă în competiţie???!!!

June 02, 2016

Am fost la NYX, mi-a plăcut şi cred că o să vă placă şi vouă




Cred că se observă deja că de la o vreme am parcă mai mult timp liber şi parcă şi preocupările mi s-au schimbat. De altfel, după ce au văzut la mine pe blog postare după postare despre cosmetice şi chestii girly, unii m-au sunat să verifice dacă-s bine, dacă nu cumva mi-a fost spart contul cu care intru pe blog şi dacă nu cumva postează altcineva în locul meu.  

Ei bine, terminaţi cu frecatul la ochi, fiindcă eu sunt tot eu, Cristina, your unfriendly friend, doar că acum am într-adevăr mai mult timp să vă povestesc şi despre „cosmeticele pasiunea mea”. Căci de machiat cu toţii (cei care mă ştiţi personal) aţi observat c-o fac zi de zi. Şi doar nu bănuiţi că mă vopsesc pe faţă cu esenţe din ierburi... Nope! No way! Sunt doar o fată obişnuită: văd magazin de cosmetice, intru-n el şi ferească Dumnezeu să ies de acolo cu mâna goală. 

După cum ştiţi deja (căci se făcu mult tam-tam) NYX Cosmetics România a ales să deschidă primul magazin fizic din ţara noastră la Constanţa, în aripa nouă a City Park Mall. Am ratat inaugurarea numero uno, la a doua nici nu m-am gândit să mă duc să mă calc în picioare ca la tigăi şi bormaşini pentru un portfard cu 3 (trei, în p... mea) produse, dar iată că am ajuns astăzi la al treilea eveniment monden organizat de NYX la Constanţa.